Conferința de închidere a proiectului „Dăruind sprijin adecvat poți salva o viață” a avut loc pe data de 18 iunie 2013, ora 11:00, la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Thoma Ionescu”. Evenimentul s-a bucurat de participarea partenerilor de proiect, respectiv a d-nei Mirabela Mălăescu, expert la Instituția Avocatul Poporului, a d-nului Gheorghe Pop, manager al Scolii Postliceale Sanitare „Thoma Ionescu”, a d-nei Roxana Ștefan, profesor la Școala Postliceala Sanitară „Thoma Ionescu”, precum și a elevilor care au beneficiat de workshop-urile susținute în cadrul proiectului.

De asemenea, am fost onorați de prezența colaboratorilor Asociației „Compassion & Care”, respectiv d-nul inspector Marian Popescu din partea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, d-na Loredana Mihăilă din partea Penitenciarului Ploiești, d-na Gabriela Păcurar din partea Colegiului Tehnic „Gheorghe Lazăr” din Plopeni și d-nul Gavril Ciprian din partea Serviciului de Probațiune al Tribunalului Prahova, precum și de prezența reprezentanților mass-media.

După o scurtă prezentare a rezultatelor proiectului, au luat cuvantul reprezentați ai instituțiilor implicate și au fost înmânate diplome colaboratorilor care au adus o contribuție semnificativă la desfășurarea proiectului. Conferința s-a încheiat cu un timp de socializare, pe durata căruia au fost servite dulciuri și răcoritoare.