Cu ocazia Celor 16 Zile Internaționale de Activism Împotriva Violenței Asupra Femeii , Asociația “Compassion & Care” a organizat dezbaterea “Este timpul să vorbim!”, ai cărei protagoniști au fost tineri ploieșteni, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și ai organizației.

Pornind de la vizionarea unui film documentar cu imagini brute filmate de ofițeri criminaliști în cercetările efectuate pe teren în cazuri de omucidere  legate de violența intrafamiliala, precum și două mărturii ale unor femei aflate în detenție din cauza aceluiași gen de infracțiuni, tinerii au luat în discuție, rand pe rand, diferite subiecte, cum ar fi: ce înseamnă normalitatea într-o relație de familie sau de dragoste, urmările geloziei excesive, modalitațile de alegere a unui partener de viață, semnele unei relații cu potențial abuziv.

La final, participanții au primit fundițe mov – simbolul internațional al luptei împotriva violenței intrafamiliale,  cu scopul de a le purta în această perioadă ca dovadă vizibilă a faptului ca nu sunt de acord cu abuzurile manifestate în relațiile de familie și nu le vor tolera.