Asociația “Compassion & Care” în parteneriat cu Instituția Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești, organizează în data de 20 iunie 2012, începând cu ora 10:30, o masă rotundă cu tema “Spune nu violenței în familie ! Noi perspective în legislația actuală”. Întâlnirea va fi găzduită de Consiliul Județean Prahova, în Sala de 200 de locuri.

Scopul evenimentului este de a evalua potențialul impact al modificărilor legislative recente asupra modalităților concrete de rezolvare a situațiilor de violență intrafamilială. Discuțiile se vor concentra pe formele noi de acțiune care stau la dispoziția instituțiilor și organizațiilor implicate în rezolvarea situațiilor de violență intrafamilială.

Prima parte a întâlnirii va fi dedicată analizei recentelor modificări ale cadrului legislativ și a modului în care acestea influențează activitatea factorilor implicați în rezolvarea situațiilor de violență intrafamilială – potențiale îmbunătățiri, dificultăți și posibile soluții.

De asemenea, va fi abordat rolul pe care îl are fiecare instituție și organizație neguvernamentală, precum și modul în care acestea colaborează în vederea soluționării acestor situații.

Partea a doua va fi deschisă ofertelor de idei pentru îmbunătățirea modalităților de colaborare a diferitelor entități implicate în gestionarea situațiilor de violență intrafamilială.

La masa rotundă și-au anunțat prezența: d-nul prof. univ. dr. Gheorghe Iancu – Avocatul Poporului, d-nul Ionel Oprea – adjunct al Avocatului Poporului, d-nul Daniel Ghiță – prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, d-na Cătălina Grigore – asistent judiciar la Tribunalul Prahova, d-nul Florentin Neagu – comisar șef al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, d-na Mihaela Rădoi – inspector la Compartimentul de analiză și prevenirea criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, d-na Vasilica Florea – director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, d-na Brândușa Constantin Pietraru – director al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, d-nul Vasile Draghici – medic legist șef al Serviciului de Medicină Legală Prahova, d-na Smaranda Păcuraru – asistent social – și dna Aura Petre – psiholog – la Centrul de sănătate mintală pentru Adulți din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, membri ai Asociației “Compassion & Care” care activează în domeniul violenței intrafamiliale.

Data: 15.06.2012

Persoană de contact:

Mirabela Mălăescu
Telefon: 0244 593 227
E-mail: avpprahova@avp.ro