Asociația „Compassion & Care” organizează joi, 6 iunie 2013, ora 11:30, la sediul Colegiului Național „I. L. Caragiale” (Aula „Paul Constantinescu”), din strada Gh. Doja, nr. 98, conferința de închidere a proiectului „Toleranță zero față de violența intrafamilială”.
Proiectul s-a desfășurat pe toată perioada anului școlar și a constat într-o amplă campanie de informare și sensibilizare a tinerilor asupra fenomenului violenței intrafamiliale. Au fost vizați aproximativ 900 de elevi ai Colegiului Național „I. L. Caragiale”, cu vîrste cuprinse între 13 si 19 ani, provenind atât din mediul urban, cât și din cel rural. Proiectul  a fost  finanțat de TRANSITION’S GATE, organizație din S.U.A. focalizată să sprijine persoanele afectate de violența domestică. Valoarea proiectului a fost de 17.272,69 lei, suma fiind alocată în întregime de organizația finanțatoare.
Proiectul a avut în vedere workshop-uri organizate pentru elevi în timpul orelor de dirigenție prin care aceștia au avut posibilitatea de a se familiariza cu aspecte specifice ale fenomenului de violență intrafamilială (definirea violenței intrafamiliale și fazele acesteia, tipuri de abuz și modurile de manifestare ale acestora, comportamente abuzive și suportive, comportamente normale cu potențial abuziv). De asemenea, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au adus la cunoștința elevilor diferite aspecte legale, statistici și cazuri reale de persoane care au decedat din cauza violenței intrafamiliale în județul Prahova.
Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și Colegiul Național “I. L. Caragiale” din Ploiești.

Data: 1.06.2013

Persoană de contact:

Paula Oprea
Telefon: 0788 99965
E-mail: paula.oprea@compassion-and-care.ro